PSALMII: CARTE SAU HARFĂ DE CÂNTĂRI – ARE IMPORTANȚĂ? (Prefața + Capitolul 1 din cartea Singing the Songs of Jesus)

De Michael LeFebvre

Dragi prieteni, după cum am anunțat încă din luna martie, unul din proiectele la care lucrăm în acest an este traducerea cărții Singing the Songs of Jesus, scrisă de Michael LeFebvre (editura Christian Focus Publications, prima ediție 2010, a 3-a ediție 2019). Această carte mi-a revoluționat gândirea despre Cartea Psalmilor și mi-a oferit o fundație biblică care apoi m-a motivat să încep acest proiect cu Psalmii Cântați. Acum am bucuria să vă pun la dispoziție primul capitol al acestei cărți (+ Cuprinsul și Prefața), ca și pe o pregustare a ceea ce va urma. În mod special vă recomand Capitolul 1 care va prezenta ideea centrală a cărții. Cartea va fi publicată în viitorul apropiat. Puteți citi materialul direct mai jos sau puteți descărca fișierul PDF pentru a-l citi offline.

CUPRINS

Despre autor

Prefață

1.         Psalmii: carte sau harfă – are importanță?

2.         Puterea Psalmilor – două caracteristici distincte

3.         Cântând împreună cu Isus (partea întâi) – recunoscându-L pe Isus în „conversațiile de laudă”

4.         Cântând împreună cu Isus (partea a doua) – recunoscându-L pe Hristos în Psalmii de Pocăință și în istoria davidică

5.         Confuzie urmată de laudă (partea întâi) – folosind Psalmii așa cum trebuie

6.         Confuzie urmată de laudă (partea a doua) – „blestemând în credință” prin Psalmii de imprecație

7.         Când confuzia îi face loc laudei – lăsându-ne purtați spre laudă de către Psalmi

Epilog

Bibliografie

PREFAȚĂ

INTRODUCERE LA CARTEA PSALMILOR SCRISĂ DIN PERSPECTIVA UNUIA CARE ÎI CÂNTĂ

Crescând în Biserică, am fost învățat încă din copilărie că, în perioada Vechiului Testament, evreii cântau Psalmii. Dar, în ciuda acestui fapt, nu mi-a trecut niciodată prin minte că Biserica din vremurile noastre ar putea să facă același lucru. Într-adevăr, în tinerețe învățasem cântări inspirate din Psalmi. Cu toate acestea, am crescut având convingerea că Israelul cântase Psalmii cu mult timp în urmă, iar noi astăzi îi folosim în principal pentru lectură.

            Mai târziu, ca tânăr, m-am mutat la o Biserică ce cânta Psalmii în închinarea comunitară – da, pe toți 150! Nu pot să spun că a fost dragoste la prima vedere, ci, mai degrabă, îmi părea un fapt ciudat. De ce atât de multe plângeri, gemete, discursuri confuze, sentințe, limbaj specific sistemului sacrificial și festivalurilor din cadrul Templului? Ca să o spun franc, consideram că Psalmii sunt greu de interpretat. Totuși, nu putea fi o greșeală să fie cântați din moment ce erau parte a Scripturii. Dar, cu toate acestea, încă eram convins că imnuri precum „Cetate tare-i Dumnezeu” erau mult mai potrivite pentru închinarea comunitară.

            Cu toate că și în ziua de azi mă bucur de cântările compuse de Martin Luther, Charles Wesley și alți mari imnologi, am ajuns să îndrăgesc și cântatul Psalmilor. Am realizat că disconfortul resimțit inițial față de interpretarea Psalmilor în închinare era datorat unui blocaj personal și nu trebuia pus pe seama „ciudățeniei” Psalmilor. Până la urmă, nu învățasem niciodată ce este mai exact un Psalm, cum trebuie folosit sau ce expectanțe ar trebui să am de la interpretarea lor muzicală. De aceea, trebuie să menționez că toate principiile referitoare la cântatul Psalmilor ce vi le voi împărtăși în această carte sunt rezultatul unui proces de șlefuire la care am fost expus de-a lungul anilor. Acesta a presupus un exercițiu constant de interpretare muzicală a Psalmilor în Biserică, interacțiuni cu alți interpreți ai acestora și studiul tiparelor ce le găsim în doxologiile Scripturii.

            Cartea de față este adresată celor ce sunt interesați de interpretarea muzicală a Psalmilor. Este demn de menționat faptul că materialul de față își propune să ofere metode practice de interpretare artistică a Psalmilor atât în închinarea individuală, cât și în cea comunitară. Prin urmare, studiul exegetic al cărții Psalmilor nu ne va preocupa în mod special, cu atât mai mult cu cât pentru aceasta dispunem deja de o mulțime de resurse utile. Scopul principal al manuscrisului este să explice cum Psalmii pot funcționa ca și cântări creștine.

            Cartea Psalmilor a fost principala harfă a Bisericii Primare. De asemenea, în secolele trecute, cântatul Psalmilor în închinarea comunitară reprezenta norma, în timp ce interpretarea altor cântări reprezenta excepția. Putem învăța ceva din această devoțiune istorică pentru cântatul Psalmilor sau este doar o practică demodată (pe care am lăsat-o „înțelept” în urmă) a unei religii de rit vechi?

            Cred cu tărie că avem de pierdut din cauza faptului că nu cântăm ci doar lecturăm Psalmii în serviciile religioase de azi. Cu siguranță credincioșii ar fi îmbogățiți de practica interpretării Psalmilor în închinare. Chiar dacă imnurile și cântările compuse de oameni ca Isaac Watts, P. P. Bliss și alții contribuie semnificativ la viața devoțională a unei congregații, diferența dintre acest tip de cântări și psalmii din Biblie trece dincolo de problemele legate de vechime sau claritate (cu toate că Psalmii pot fi uneori greu de înțeles). În această carte vom explica cum Psalmii sunt distincți din punct de vedere calitativ de orice altă creație muzicală creștină în cel puțin două feluri.

            Imaginați-vă că faimosul Cristofor Columb ar fi găsit o hartă detailată a Lumii Noi la prima lui debarcare în 1492. Cu toate acestea, din cauză că o considera un simplu artefact al băștinașilor, el și echipajul se căzneau să cartografieze Lumea Nouă chiar cu harta sub nas! Gândiți-vă că harta ar fi atârnat pe perete ca un obiect neînsemnat în tot acest timp iar hărțile proaspăt desenate ar fi reprezentat cele mai mari descoperiri ale prezentului.

            Această poveste ilustrează perfect atitudinea bisericii moderne față de Psalmii din Scriptură. Artiștii creștini compun cântece ce descriu experiențe personale cu Isus și modul în care El lucrează în viețile noastre. Aceste compoziții sunt frumoase și valoroase în devoțiunea creștină, dar cât de tragic este faptul că nu reușim să apreciem bogăția Harfei inspirate divin – cartea Psalmilor! Această capodoperă ne-a fost dată pentru a fi folosită, nu doar admirată și apreciată ca o carte de imnuri vechi.

            Sper ca prin această carte să ajut credincioșii din secolul XXI să redescopere valoarea muzicală a Psalmilor. Totuși, deprinderea de a folosiPpsalmi pentru timpul de închinare poate fi asemănată cu deprinderea de a merge cu bicicleta: cea mai bună metodă este să încerci efectiv, iar apoi să perseverezi până înțelegi câte ceva din această valoroasă formă de imnologie. Pentru a veni în sprijinul cititorilor, la finalul fiecărui capitol am schițat niște idei practice ce vor facilita punerea în practică a principiilor discutate de-a lungul cărții. Nădăjduiesc ca interpretarea muzicală a psalmilor să devină mai profundă și profitabilă prin această carte și pentru cei ce folosesc deja psalmi în închinare.

            Pentru cititorii conștienți de închinarea orientată exclusiv către Psalmi, așa cum se practică în unele biserici, vreau să menționez că această carte nu va avansa argumente în favoarea acestei poziții. Cu toate că fac parte dintr-o denominațiune ce folosește doar Psalmi în închinare (Biserica Prezbiteriană Reformată) și sunt adeptul poziției mai sus menționate, voi lăsa ca de această problematică să se ocupe alte cărți. Mai degrabă, dorința mea este ca bisericile ce au imnuri sau cântări corale ca forme centrale ale închinării (Biserica Baptistă, Luterană, Prezbiteriană, Metodistă și toate celelalte) să folosească în închinarea lor comunitară mai mulți Psalmi. Îmi propun ca din moștenirea bisericilor cu îndelungată tradiție în cântatului Psalmilor, să îmbogățesc comunitățile mai puțin conștiente de această formă de închinare.

            Fie ca Isus Hristos, Cel care a cântat Psalmii alături de ucenicii Săi acum multă vreme, să Își facă simțită prezența în mijlocul Bisericii atunci când Îi intonăm Psalmii!

Michael LeFebvre

Brownsburg, Indiana

CAPITOLUL 1

Pastorul și teologul german, Dietrich Bonhoeffer, a pus această celebră întrebare cu privire la Psalmi: “Cum au ajuns aceste cuvinte pe care oamenii I le cântau lui Dumnezeu, să fie privite ca fiind cuvinte adresate de Dumnezeu oamenilor?” Adică, dacă Psalmii au fost compuși pentru ca închinătorii să-și înalțe gândurile (prin cântare) spre Dumnezeu, de ce acum le studiem (prin lectură) ca fiind gânduri din partea lui Dumnezeu pentru noi?1

Dumnezeu a intenționat ca majoritatea cărților din Biblie să fie citite ca fiind cuvintele Lui pentru noi. Când citim Geneza ascultăm cum Dumnezeu ne vorbește despre originile popoarelor. Când citim Evanghelia după Luca, ascultăm cum ne vorbește despre viața și învățăturile Domnului Isus.  Acesta este modul în care ar trebui să privim șaizeci și cinci dintre cele șaizeci și șase de cărți ale Bibliei. Cartea Psalmilor însă este diferită: este singura carte alcătuită ca o colecție de cântări adresate lui Dumnezeu din partea oamenilor. Și acestea sunt parte din Cuvântul insuflat al lui Dumnezeu (mai multe pe tema aceasta imediat), dar dintre toate cărțile Bibliei, în Psalmi noi primim un dar excepțional care a fost gândit să devină cuvintele noastre pentru Dumnezeu.

Mai sunt și alte harfe sau cărți de cântări în Biblie. Proroci, ca Isaia și Ieremia, au compus mare parte din scrierile lor sub formă de poeme care pot fi cântate. Dar aceste „prorocii lirice” sunt cântări din partea lui Dumnezeu pentru poporul Său (cf. Țef.3:17). Cântarea Cântărilor, de asemenea, este o carte întreagă de cântări dar nu a fost concepută ca să fie o cântare din partea oamenilor pentru Dumnezeu; este o colecție de cântece inspirate de dragoste între niște iubiți idealizați. Cu excepția Psalmilor, numeroasele cărți din Biblie pline de cântări se adresează poporului lui Dumnezeu: în ele, ni se cântă adevărul lui Dumnezeu.

Cartea Psalmilor este unică. Este o carte de cântări, o harfă. Este singura carte din Biblie în care Dumnezeu este publicul iar poporul lui Dumnezeu are cuvântul. Aceasta este o trăsătură importantă a Psalmilor care ne indică modul în care ar trebui să-i utilizăm astăzi în biserică.

Psalmii conțin versurile pe care Dumnezeu vrea ca poporul Său să I le cânte. Asta nu înseamnă că Psalmii sunt mai puțin Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi decât alte cărți ale Bibliei. Adevărul este că Duhul lui Dumnezeu a insuflat acești Psalmi pentru noi. Prin urmare, ei sunt de folos “să învețe, să mustre, să îndrepte și să dea înțelepciune în neprihănire” (2 Tim. 3:16), alături de celelalte părți din Scriptură. Psalmii merită studiați și sunt de folos pentru predicarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru noi. Dar, datorită faptului că sunt imnuri insuflate de Dumnezeu, El ne-a dat aceste cuvinte și cu un alt scop. În Psalmi, Dumnezeu ne vorbește despre ce trebuie să-I cântăm Lui.

În Noul Testament vedem ilustrate ambele utilizări ale Psalmilor – ca fiind cuvintele lui Dumnezeu pentru oameni și cuvintele oamenilor pentru Dumnezeu. În 1 Corinteni 15:25–27, apostolul Pavel a scris despre Isus: „trebuie ca El să împărățească… în adevăr <<Dumnezeu a pus totul sub picioarele Lui.>>”’ În pasajul acela, Pavel citează Psalmul 8:6 ca fiind cuvântul lui Dumnezeu pentru noi cu privire la Cristos. La fel ca toate celelalte părți ale Scripturii, Psalmii sunt Cuvântul insuflat al lui Dumnezeu pentru noi.

Dar Fapte 4:23–31 ilustrează utilizarea unică a Psalmilor. În pasajul acela, Petru și Ioan au condus adunarea din Ierusalim în cântarea Psalmului 2: „Și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu și au zis [sau au cântat]: „Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă noroadele lucruri deșarte? Împărații pământului s-au răsculat și domnitorii s-au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.” Credincioșii din Ierusalim și-au identificat propriile suferințe datorate asupririi din partea conducătorilor fără Dumnezeu cu un Psalm străvechi despre „împărații care complotează”. În acest fel cuvintele Psalmului 2 au devenit versurile prin care ei Îi cântau lui Dumnezeu.

Asemenea celorlalte parți din Scriptură, Psalmii sunt în întregime Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi. Dar, spre deosebire de celelalte părți din Scriptură, Psalmii au și scopul de a deveni cuvintele pe care noi să I le adresăm lui Dumnezeu în cântare. Din acest motiv, biserica nou-testamentară a continuat să-i cânte. Atunci de ce, întreabă Bonhoeffer, biserica modernă (cel puțin biserica Protestantă) se uită la Psalmi ca fiind doar Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi?

În paginile care urmează, vom căuta un răspuns la întrebarea lui Bonhoeffer.2 Dați-mi voie să explic de ce lucrul acesta este important. Nu este foarte important să știm când s-a produs această schimbare. Găsirea unei date pentru declinul practicii de a cânta Psalmii în biserică poate fi un detaliu interesant din istorie. Dar nu acesta este motivul pentru care această întrebare este importantă. Noi avem nevoie să aflăm de ce s-a produs această schimbare. Dacă putem descoperi motivul pentru care biserica a încetat să mai cânte Psalmii, vom înțelege mai bine problemele pe care trebuie să le rezolvăm pentru a recupera practica aceasta rodnică de a cânta Psalmii.

Să începem căutarea noastră după un răspuns privind la utilizarea Psalmilor în perioadele Noului și Vechiului Testament.

Psalmii în Vechiul și Noul Testament

                    În perioada Primului Templu, cântarea Psalmilor a însoțit citirea publică a Scripturii. Conform Deuteronom 31:11, Moise a scris cărțile Legii pentru proclamarea în închinare iar 1 Cronici 15-16 relatează că David a scris Psalmi pentru cântarea în închinare3. 2 Cronici descrie un serviciu de închinare din templu relatând: „Toată adunarea s-a închinat, a cântat cântarea şi a sunat din trâmbiţe, până s-a isprăvit arderea-de-tot. Şi, când au isprăvit de adus ardere-de-tot, împăratul şi toţi cei ce erau cu el au îngenuncheat şi s-au închinat. Apoi, împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale prorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie şi s-au plecat şi s-au închinat… ” (2 Cron. 29: 28-30).

               După captivitatea babiloniană a fost construit cel de-al Doilea Templu. Lectura publică și predicarea au fost reinstituite (vezi Neem. 8). Cântarea congregațională a Psalmilor a fost, de asemenea, restabilită: „Cântau mărind și lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ține în veac” (Ezra 3:11, cântând Psalmul 136).

                    Cântarea Psalmilor a continuat prin anii tumultuoși, intertestamentari, când grecii și mai târziu romanii au cucerit Palestina. Printre relatările războaielor din perioada Macabeiilor (167–160 î.Hr.), de exemplu, găsim această descriere a unei adunări de laudă după o bătălie victorioasă: „La întoarcerea lor au cântat imnuri și laude către Cer -„ Căci El este bun, căci îndurarea Lui ține în veac” (1 Macabei 4:24 cântând Psalmul 136). Psalmii au continuat să fie cântați în timpurile intertestamentare până în perioada Noului Testament.

Când a venit Domnul Isus, El a predicat din scrierile Vechiului Testament (vezi Luca 24:44). De asemenea, El a cântat Psalmi Tatălui Său. De exemplu, în Marcu 14:26 Domnul Isus i-a condus pe ucenicii Săi în cântarea Psalmilor care se cântau de evrei în perioada Paștelui (Psalmii 113-118) .4

Pe cruce, Domnul Isus a folosit unul dintre Psalmii de lamentare pentru a-Și înălța strigătul plin de durere către cer: „Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare:„ Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? ” (Mat. 27:46, citând Psalmul 22: 1). De asemenea, autorul cărții Evrei ne spune că Isus a cântat Psalmii (Evrei 2: 11-12; 10: 5).

După înălțarea Lui la cer, biserica Noului Testament a continuat să cânte Psalmii. Am remarcat deja serviciul de închinare relatat în Fapte 4. La fel, Pavel a instruit bisericile Noului Testament să înalțe laudele lor care trebuiau să includă „cântarea psalmilor” (Col. 3:16; cf. Efeseni 5:18-19; vezi și 1 Corinteni 14:26;Iacov 5:13).

În toată perioada Vechiului Testament, perioada intertestamentară și în perioada Noului Testament, Psalmii au fost cântați în mod constant. Psalmii au fost citiți și predicați (de exemplu, Faptele Apostolilor 2:14–36; Evr. 1), dar ei au fost și cartea de cântări a bisericii de-a lungul perioadelor biblice. Schimbarea la care făcea referire Bonhoeffer, unde Psalmii au ajuns să fie folosiți în primul rând pentru lectură, nu avusese loc în vremurile biblice.

Psalmii în Biserica Primară

Exemplul cântatului Psalmilor de către apostolii Noului Testament a pus temelia acestei practici pentru secolele ce au urmat. Istoricul imnologiei, Millar Patrick, explică: „Psaltirea a devenit în mod natural cartea de cântări a Bisericii încă de la început. Scrierile creștine timpurii relatează constant folosirea ei în închinarea privată și publică. La timpul potrivit a apărut o nouă imnologie creștină dar Psalmii nu și-au pierdut niciodată întâietatea”.5

Ioan Gură de Aur a fost unul dintre marii predicatori ai Bisericii timpurii, slujind în Constantinopol în secolul al IV-lea. El reflectă dragostea față de cântatul Psalmilor din vremea lui: ”Dacă veghem [noaptea] în biserică, David vine la început, la sfârșit și la mijloc. Dacă veghem dimineața devreme … la început, la sfârșit și la mijloc este din nou David … Ce lucru minunat! Mulți care au făcut doar puține progrese în literatură, mulți care abia și-au însușit principiile ei de bază, au totuși Psaltirea în inimă.6

Imnuri noi au fost scrise de asemenea.7 De exemplu, un poet anonim a compus acest imn timpuriu bazat pe cântarea îngerilor din Luca 2:14:

Slavă lui Dumnezeu în înălțime,

și pace pe pământ, bună învoire între oameni.

Te lăudăm, Te binecuvântăm, de adorăm, Te glorificăm,

Îți aducem mulțumire pentru măreața Ta slavă…

Căci numai Tu ești sfânt; numai Tu ești Domn,

O, Isus Cristos, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.8

Cu toate acestea, chiar și atunci când au apărut cântece noi, acestea nu au înlocuit niciodată cântarea Psalmilor. Au completat cântarea Psalmului. De-a lungul primelor secole ale Bisericii, Psalmii au continuat să fie cântați în închinarea creștină.

Psalmii în închinarea medievală

Protestanții au adesea o perspectivă neclară asupra perioadei Evului Mediu. Este regretabil. Dumnezeu făcea lucruri mărețe în poporul Său în acele secole dintre căderea Romei și Reforma Protestantă. Cu toate acestea, au existat și evoluții religioase în acele secole pe care reformatorii le vor respinge ulterior ca fiind nebiblice.

Papa Grigorie cel Mare (540-604) a introdus așa-numitele „cântări gregoriene” în închinarea bisericii din această perioadă. Acest stil muzical încântător a fost destinat să sporească atmosfera unei alte lumi din cadrul închinării din catedrală, aducând cerul pe pământ în închinare. De fapt, pentru a asigura în continuare „atmosfera de cer” a laudelor din bisericii, partea de cântare a început să fie preluată de coruri profesionale. Chiar dacă intenția a fost bună, aceasta a fost o schimbare tragică în închinare. Cântarea a fost luată de la adunare cu totul. Cu toate acestea, Psalmii continuau să fie cântați.

                    Psalmii au continuat să fie principala sursă de laudă a bisericii. Atât calendarul de slujbă al Bisericii Răsăritene Ortodoxe, cât și cel al bisericii Romano-Catolice (slujbele zilnice) au cerut ca corurile catedralei să cânte prin întreaga Carte a Psalmilor, de la început la sfârșit, în fiecare săptămână!

                    Psalmii erau cântați și în case private. Deși mirenii nu cântau în slujbele de închinare, ei cântau Psalmi în propriile lor rutine zilnice. Printre cei bogați care și-au putut permite, mulți și-au cumpărat propriile copii ale Psaltirii pentru cântarea privată, devoțională. De exemplu, Regele Alfred cel Mare (849–899 d.Hr.) petrecea timp cântând Psalmi în fiecare zi și purta Psalmii cu el în acest scop.9

Este ironic, dar chiar în acea perioadă în care a încetat cântarea congregațională, creștinii au continuat să cânte Psalmi.

Psalmii în perioada Reformei

Recuperarea cântării congregaționale a fost una dintre trăsăturile importante ale Reformei Protestante. Martin Luther a exclamat: „Substanța închinării este că Domnul nostru drag vorbește cu noi prin cuvântul Său sfânt, iar noi în schimb vorbim cu el prin rugăciune și cântare de laudă.”10

                    Luther era el însuși un muzician priceput. El i-a învățat pe oameni să cânte din nou Psalmii biblici și a compus noi imnuri pe care le-a numit „Psalmi germani pentru popor.” Unul dintre cele mai faimoase imnuri ale sale este A Mighty Fortress (Cetare tare-I Dumnezeu) – un favorit al multora până în ziua de azi.

                    Alți reformatori, precum Jean Calvin, au împărtășit aceeași pasiune pentru cântarea congregațională. Calvin însă nu a împărtășit practica lui Luther de a scrie noi imnuri, ci a promovat cântul Psalmilor cu toată adunarea. El a inițiat proiectul de traducerea și versificare a Psalmilor în versuri metrice pentru bisericile din Geneva. Psaltirea Franceză de la Geneva în ediția completă a fost publicată în 1562. Calvin a înființat și cursuri de cântat Psalmi în școlile publice din Geneva. În acest fel, când bisericile se întâlneau pentru închinare, copiii deja știau să cânte Psalmii și îi puteau ajuta și pe adulți. Bisericile Reformate din alte țări au produs, de asemenea, Psaltiri metrice/ versificate. Cartea Whole Booke of Psalmes a lui Thomas Sternhold și Thomas Hopkin (1562) au devenit cartea de cântări a Bisericilor Reformate din Anglia iar Psaltirea Scoțiană (1564 și 1560 în ediție finală) fiind cartea de cântări din Bisericile Prezbiteriene din Scoția.

                    Un vizitator în Geneva lui Calvin a descris observația sa legat de cântatul congregațional al Psalmilor în acest fel: „[Când congregația este adunată], fiecare scoate din buzunar o carte mică care conține Psalmi cu note iar din inimile pline ale creștinilor, în limbajul nativ, întreaga adunare cântă înainte și după predică. Fiecare îmi mărturisește cât de mare este mângâierea și edificarea produse de acest obicei.’1

                    Și în această perioadă Psalmii erau încă percepuți ca fiind imnuri concepute pentru ca oamenii lui Dumnezeu să-i cânte. Jean Calvin a recunoscut acest caracter unic al Psalmilor, ca fiind singura carte din Biblie concepută pentru a exprima cuvintele oamenilor către Dumnezeu, când a scris:

        Celelalte părți ale Scripturii conțin poruncile pe care Dumnezeu le-a poruncit slujitorilor săi să ni le anunțe. Dar aici [în Psalmi] profeții înșiși, văzând că ne sunt prezentați ca vorbind lui Dumnezeu și deschizându-și toate gândurile și afecțiunile cele mai profunde, cheamă sau, mai degrabă, ne atrag pe fiecare dintre noi să [participăm] …12

                    Schimbarea de atitudine față de Psaltire – considerând-o în primul rând ca o carte de la Dumnezeu, mai degrabă decât imnuri către Dumnezeu – nu se produsese încă. Pentru a răspunde la întrebarea lui Bonhoeffer despre cum Psalmii au ajuns să fie priviți ca o carte și nu ca o harfă de cântări, trebuie să ne uităm la secolele de după reformatori.

Psalmii în Protestantismul Post-Reformă

Poporul lui Dumnezeu a cântat Psalmii începând cel puțin din secolul al X-lea înainte de Hristos (de pe vremea regelui David) până în secolele al XVI-lea și al XVII-lea după Hristos (perioada Reformei Protestante). Alte imnuri scrise în timpul acestor milenii au completat Psalmii dar nu i-au înlocuit niciodată. Abia în secolul al XVIII-lea d.Hr., odată cu mișcarea modernă de scriere a imnurilor, a apărut un efort de a înlocui cântatul Psalmilor.

                    Unul dintre cei mai importanți contribuitori la această mișcare a fost Isaac Watts (1674–1748), denumit în mod obișnuit „Părintele imnologiei engleze.” Watts nu a început mișcarea dar a fost unul dintre cei mai prolifici poeți ai săi (a compus în jur de 650 de imnuri). El a fost, de asemenea, un proeminent purtător de cuvânt al mișcării.

În prefața uneia dintre cărțile sale de cântări, Watts a  explicat problema cântării Psalmilor din vremea sa:

     A vedea indiferența plictisitoare, aerul neglijent și necugetat, care stă pe fața întregii adunări în timp ce Psalmul este pe buzele lor, ar putea tenta chiar și un observator plin de îndurare să suspecteze [adică să pună la îndoială] pasiunea religiei interioare… Însăși acțiunea care ar trebui să ne ridice la senzațiile cele mai încântătoare și divine, nu numai că ne aplatizează devoțiunea, dar ne trezește prea des regretul și atinge toate izvoarele neliniștii din noi.”13

                    Aceasta este cu siguranță o descriere tragică a laudei creștine. Compozitorii englezi au dorit să-i ajute pe creștini să-și dedice din nou inimile lui Dumnezeu prin lauda lor. Nu putem învinovăți această dorință. Dar oare această metodă era într-adevăr necesară –înlocuirea Psalmilor cu noi imnuri?

                    Când Watts a spus că a cânta Psalmii „trezește prea des regretul” și „atinge toate izvoarele neliniștii”, el se referea la expresiile proeminente ale judecății și ale lamentărilor din Psalmi. Acestea, în viziunea compozitorilor de cântări noi, erau sentimente „sub-creștine” care nu se potriveau închinării creștine. „Există elemente în psalmi specific evreiești”, scria W. Garrett Horder în 1889, „care exprimă sentimentul zilelor de odinioară. Există tendințe critice care nu se armonizează cu melodia mai blândă a lui Hristos. Acestea ar trebui abandonate ca nepotrivite în închinarea creștină.” 14

Istoricul religios Stephen Marini explică mai departe:

[Watts] a insistat … că Psalmii înșiși necesită modificări pentru închinarea creștină. În timp ce afirma că David a fost, fără îndoială, un instrument ales al lui Dumnezeu, Watts a susținut că înțelegerea religioasă a lui David nu ar fi putut înțelege pe deplin adevărurile revelate ulterior prin Isus Hristos.

        Prin urmare, Psalmii ar trebui „renovați” ca și când David ar fi fost creștin sau, așa cum a spus Watts în titlul Psaltirii sale metrice/versificate din 1719, ar trebui „imitați în limbajul Noului Testament”15

                    Titlul complet al cărții de cântări a lui Watts din 1719 a fost: Psalmii lui David imitați în limbajul Noului Testament și aplicați stării și închinării creștine. Pentru a „imita” un psalm, Watts a aprofundat temele de laudă din el, a eliminat trăsăturile „neliniștite” (cum ar fi lamentări și imprecații) și apoi a rescris acele teme de laudă într-o nouă poezie, adaptată la Imperiul Britanic (pe care îl înțelegea ca și „stat creștin”)16 și la Biserică („Închinarea creștină”).

                    Permiteți-mi să vă ofer un exemplu. Prima carte publicată pe continentul american a fost The Bay Psalm Book în 1640. Deci, aceasta a apărut cu o generație înainte de noii compozitori de imnuri iar ea conținea traducerea fidelă a Psalmilor versificați și utilizați pentru cântat. În această carte, Psalmul 137 se încheia cu aceste versuri de imprecație:

Binecuvântat va fi acela, care te va răsplăti, fiică a Babilonului,

Care trebuie să fi nimicită: cu ceea ce tu ai adus asupra noastră.

O, ce fericit va fi

acela care-i va lua pe micuții tăi

și îi va lovi de stâncă, făcându-i bucăți .

                    Nu se poate nega, acestea sunt cuvinte tulburătoare! Cuvintele de judecată ar trebui să ne trezească la realitate. Dar, conform spiritului acestei noi mișcări de imnologie, aceste cuvinte au fost considerate nepotrivite pentru a fi folosite în lauda creștină. La un secol și jumătate după The Bay Psalm Book, o nouă colecție de Psalmi „imitați” a fost publicată în Massachusetts, S.U.A. Iată cântecul bazat pe Psalmul 137 din ediția din 1801 a Psalmilor lui David:

Isus, Prietenul divin, Mântuitorul și Împăratul nostru,

Mâna Ta ne va aduce izbăvire

Din orice capcană și de orice vrăjmaș.

Adevărul Tău va dăinui

Iar Sonul va primi

Cea mai mare slavă de pe pământ

Și fericirea raiului.17

Tema devoțiunii față de muntele Sion fusese preluată din Psalmul 137 și în jurul său se compunea un nou imn. Departe de traducerile Psalmilor, aceste „imitații” erau în esență noi imnuri. Alte imnuri noi (neintenționate ca actualizări ale Psalmilor) au fost, de asemenea, răspândite în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, înflorind în mâna compozitorilor americani din secolul al XIX-lea precum Fanny Crosby, P. P. Bliss și Ira Sankey. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea cântarea Psalmilor fusese eclipsată iar la mijlocul secolului al XX-lea era practic nemaiauzită.

Nu este nevoie să discredităm intențiile compozitorilor de imnuri din epoca modernă și nici să le degradăm valoarea poeziei religioase pe care au produs-o. Dar trebuie să ne întrebăm dacă a fost corect ca bisericile să adopte acest nou val de cântece ca înlocuitoare pentru cântarea Psalmilor. Sunt aspecte ale Psalmilor „nepotrivite pentru închinarea creștină”? Înțelegerea religioasă a Psalmilor este insuficientă pentru laudă centrată pe Hristos a Noului Testament? Watts și colegii săi au răspuns „da” la aceste întrebări pentru prima dată în istoria bisericii, răsturnând milenii de supremație a Psaltirii ca fiind cartea de laudă a poporului lui Dumnezeu. Cu această mișcare, am găsit răspunsul la întrebarea lui Bonhoeffer. Biserica a încetat să mai folosească Psalmii în calitate de cuvinte omenești către Dumnezeu. Watts și ceilalți scriitori de imnuri au introdus cu siguranță o „reformă” îndrăzneață în închinarea creștină. Au avut dreptate? „Problemele” Psalmilor care au condus la mișcarea lor sunt problemele pe care va trebui să le examinăm în următoarele capitole ale acestei cărți.

Deocamdată, permiteți-mi să observ contrastul izbitor dintre percepția lui Watts asupra cântării Psalmilor și cea a Genevei lui Calvin cu câteva generații mai devreme. În descrierea lui Watts citată mai devreme, cântatul psalmilor „trezește regret … și neliniște” în congregație. Dar bisericile geneveze din vremea lui Calvin au găsit „o mare consolare și zidire” în cântarea Psalmilor, așa cum am menționat anterior. Acest contrast sugerează că a existat o așteptare diferită de la cântecele de laudă între cele două perioade – o așteptare pe care Psalmii o satisfăceau frumos în Geneva lui Calvin și o așteptare diferită pe care Psalmii o jigneau în Anglia lui Watts.

Dintre cei nouăsprezece Psalmi incluși în prima Psaltire publicată în Geneva lui Calvin (în 1539), șase au fost Psalmi de pocăință (Ps. 25, 32, 36, 51, 103, 130), șase au fost Psalmi despre judecată și supunerea dușmanilor (Ps. 2, 3, 46, 91, 114, 137, 143), trei erau Psalmi despre Lege și neprihănire (Ps. 1, 15, 19) și doar trei erau Psalmi de laudă (Ps. 104, 113, 138).18 Mulți creștini de astăzi ar fi șocați să afle că Psalmul 137, un psalm de imprecație, a făcut parte din prima carte de cântări a Reformei de la Geneva. Standardul de laudă diferit din vremea lui Watts a respins tipul acesta de Psalmi, considerându-i inacceptabili. Drept urmare, Psalmii au fost lăsați deoparte.

Cel puțin au fost puși deoparte ca cântări. Psalmii au rămas un text preferat pentru lectura devoțională. Nu a existat niciun efort pentru a șterge Psalmii din Biblie; au fost reținuți ca fiind cuvinte pe care le primim de la Dumnezeu dar nu mai erau cântați înapoi lui Dumnezeu. Schimbarea comentată de Dietrich Bonhoeffer s-a răspândită în secolele XIX și XX.19

Pierdem ceva important atunci când tratăm Psalmii mai degrabă ca o simplă carte și nu ca pe o harfă de cântări. Iar problema este mai mare decât a cânta pur și simplu Psalmii din nou. Trebuie să redescoperim standardul corect de laudă pe care bisericile noastre ar trebui să îl aștepte de la cântecele noastre. Trebuie să învățăm din nou de ce Psalmii sunt compuși cu atât de mult limbaj agonizant și „incomod” în ei. Trebuie să redescoperim modul în care Apostolii, Părinții Bisericii și Reformatorii l-au văzut pe Hristos în Psalmi într-o asemenea glorie încât i-au considerat ca fiind cartea de laudă ideală pentru închinarea centrată pe Hristos. Trebuie să aflăm ce ar trebui să facă cântarea imnurilor și cum Psalmii împlinesc în mod suprem o nevoie în biserică, care este nesatisfăcută atunci când nu reușim să îi cântăm.

Slavă lui Dumnezeu pentru cântecele frumoase scrise de compozitori înzestrați de-a lungul secolelor. Capodopera lui Watts, Când eu privesc la crucea grea, rămâne favorita personală. Creștinii pot beneficia foarte mult din aceste cântece. Dar atunci când cântecele extra-biblice sunt dieta principală a bisericii și când aceasta ne reeducă așteptările, astfel încât cântările pe care Însuși Dumnezeu le-a dat Bisericii Sale să pară „nepotrivite”, atunci este nevoie de un fel de operațiune de recuperare.

În celelalte capitole ale acestei cărți, sper să schițez câteva direcții biblice pentru această recuperare. Vreau să mă uit la ceea ce fac Psalmii pentru noi, lucruri pe care nici un alt cântec sau imn nu îl poate face, și să dau sugestii practice pentru a-i determina pe creștini să îi cânte din nou.

Sugestie Practică

Cel mai bun mod de a vă familiariza cu cântarea Psalmului este să faceți rost de o Psaltire și să începeți să cântați din ea. Psalmii pot fi cântați în închinarea congregațională și sunt foarte potriviți pentru devoțiunile familiale sau pentru momentele personale de liniște. Există o serie de cărți de cântece din care puteți alege pentru cântarea Psalmilor.

În limba română există Cântările Psalmilor de N. Moldoveanu și Traian Dorz (editura Comorile Harului, 2000, Deva), care conține toți cei 150 de Psalmi versificați și așezați pe melodii. Această carte este în curs de retipărire. De asemenea, tot în română există și Psaltirea Renascentistă FrancezăVersificare în română a Psalmilor pe melodiile hughenote (editura Academiei Română, 2012), deci care care folosește melodiile din Psaltirea de la Geneva dar cu versificări noi și parțial preluate din Psaltirea lui Dosoftei.

În engleză există The Book of Psalms for Worship (editura Crown and Covenant, 2009) și The Trinity Psalter (Biserica Prezbiteriană din America, 1994) sunt două Psaltiri excelente, utilizate mult în cântarea Psalmilor din întreaga Americă de Nord. Aceasta din urmă este disponibilă și în Braille. (Acestea și alte resurse din Psalmi, inclusiv înregistrări pe CD sunt disponibile la http://www.crownandcovenant.com)

În Marea Britanie aceste Psaltiri sunt disponibile pe lângă Sing Psalms (Free Church of Scotland, 2003),The Psalms for Singing (CameronPress, 2004) și altele. Un frumos set de 12 volume pe CD, conținând Psalmodie corală anglicană, Psalms from St.Paul’s este disponibil pe eticheta Hyperion.

Pentru cei interesați de melodii istorice, luați în considerare Book of Praise: Anglo-Genevan Psalter (Canadian Reformed Churches, 2010). Această Psaltire conține traduceri în engleza modernă a tuturor celor 150 de Psalmi, dar utilizează melodii din Psaltirea Genevei lui John Calvin din secolul al șaisprezecelea. (Este disponibilă online la http://www.bookofpraise.ca). O selecție de Psalmi Spanioli este inclusă în El Himnario (Church Publishing,1998; selecțiile 405–441 sunt Psalmi).

Deși cântarea Psalmilor nu este obișnuită în biserica contemporană, există încă o mulțime de resurse disponibile pentru cântatul psalmilor. Pentru pastorii și liderii de închinare interesați de o listă mai completă de resurse pentru cântarea psalmilor, permiteți-mi să recomand The Biblical Psalms in Christian Worship: A Brief Introduction and Guide to Resources (Eerdmans, 2007) de John D. Witvliet.

—————————————————————————————————————

Dacă doriți să descărcați acest material în format PDF, o puteți face aici:

—————————————————————————————————————

1. B. Childs, Introduction to the Old Testament, 513.

2.  Sondajul va fi, desigur, scurt. De asemenea, se va concentra asupra istoriei care a condus la Reforma / experiența Bisericii Protestante. Pentru documentare și o revizuire mai amănunțită a cântării Psalmilor în istoria bisericii, incluzând mai multe referințe pentru tradițiile romano-catolice și ortodoxe răsăritene, vezi: M. Patrick, Story of the Church’s Song; J. Alexander Lamb, Psalms in worship; W. Holladay, Psalms through 3000 Years.

3. Pentru mai multe detalii cu privire la imnodia în Israel, anterioară Psalmilor lui David, vezi articolul meu: Michael LeFebvre, ‘The Hymns of Christ: The Old Testament Formation of the New Testament Hymnal. Îl limba română îl găsiți aici: https://psalmiicantati.wordpress.com/2021/06/08/imnurile-lui-hrisots-formarea-vechi-testamentara-a-cartii-de-cantari-nou-testamentare/

4. D. Kidner, Psalms 73–150, p401; L. Allen, WBC: Psalms 101–150, p. 134; J.Jeremias, Eucharistic Words, 255–61.

5 M.Patrick,Story of the Church’s Song, p. 14.

6 J.Neale and R. Littledale, Psalms, 1.1–2.

7. Observația că în Biserica Primară s-au scris cântări noi poate fi tulburătoare pentru cititorii care susțin psalmodierea exclusivă (=doar Psalmii ar trebui utilizați în închinarea creștină). Cititorii pot utiliza ideea aceasta ca argument în contra poziției care susține psalmodierea exclusivă. În dorința mea de a evita intrarea în această dezbatere în această carte, dați-mi voie ca, de dragul tuturor cititorilor, să menționez faptul că s-au scris cântări noi în primele secole dar chiar și atunci aspectul acesta era unul controversat. În Biserica Primară, ca și astăzi, unii erau de părere că doar Psalmii ar trebui să se cânte în închinare, în timp ce alții credeau că și cântările noi puteau fi utilizate în închinare. Un Consiliu Bisericesc din secolul al IV-lea, de exemplu, a căutat să clarifice această chestiune, hotărând: „Niciun psalm compus de vreun individ și nicio carte necanonică nu pot fi citite în biserică…’(Canon LIX din Consiliul din Laodicea.) Cu alte cuvinte, prezența scrierii de cântări în Biserica Primară nu dovedește faptul că vreuna din părți ar avea dreptate; pur și simplu ilustrează că această controversă are o istorie lungă.

8. Traducere din website-ul englezesc al Bisericii Ortodoxe Ruse: http://en.liturgy.ru/nav/utrena/utren15.php (accesat în Noiembrie 10, 2008).

9. W. Holladay, Psalms through 3000 Years, 177–8.

10. M.Patrick, Story of the Church’sSong p.72.

11. M. Patrick, Story of the Church’s Song, 92.

12. Calvin,Psalms,xxxvii.

13. I. Watts, Psalms of David Imitated, xxvii–viii.

14 W. Horder, Hymn Lover, 24–25 (Italics original.)

15 S. Marini, Sacred Song in America, p76. Watts a scris un eseu explicând punctele sale de vedere asupra renovării Psalmilor și adăugând noi imnuri ca apendice la cartea sa de cântari din 1707, Imnuri și Cântece Spirituale. Eseul respectiv se numea Un scurt eseu către îmbunătățirea Psalmodierii: sau o anchetă despre cum ar trebui să fie traduși Psalmii lui David în Cântări creștine și cât de legitim și de necesar este să compui alte Imnuri conform Revelațiilor mai clare ale Evangheliei, pentru utilizarea lor în Biserica creștină.

16. În zelul său de a face temele Psalmilor relevante pentru compatrioții săi britanici, unii îl acuză pe Watts că a mers prea departe în identificarea tronului lui Mesia cu tronul Marii Britanii în imnurile sale, punând astfel bazele pentru teologia emergentă a imperialismului britanic. (Ex., J. Hull, ‘From Educator to Theologian, ’91–106.)

17. Această comparație mi-a fost adusă la cunoștință de Leaver, ‘The Hymn Explosion, ’14. Citatele sunt luate din acel articol.

18. J.Witvliet,‘SpiritualityofthePsalter,’278.

19. Trebuie remarcat: Bonhoeffer a pus întrebarea nu pentru că era în favoarea tratării Psaltirii ca fiind în primul rând o carte de citit. În calitate de creștin care a suferit mult în Germania celui de-al Doilea Război Mondial, Bonhoeffer a folosit personal Psalmii ca rugăciuni și cântări către Dumnezeu. Pentru un articol excelent despre propria utilizare a Psalmilor de către Bonhoeffer, vezi: P. Miller, „Bonhoeffer și Psalmii”.

One thought on “PSALMII: CARTE SAU HARFĂ DE CÂNTĂRI – ARE IMPORTANȚĂ? (Prefața + Capitolul 1 din cartea Singing the Songs of Jesus)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: